§ 103. - Decizia 20/2024 [A] referitoare la admiterea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 3 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 18/2012, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 38

În vigoare
Versiune de la: 17 Ianuarie 2025
- 6 decizii pronunţate de tribunale în apel, prin care au fost infirmate soluţiile de respingere a cererilor de încuviinţare a executării silite pronunţate de judecătorii, dispunându-se schimbarea soluţiei primei instanţe în sensul încuviinţării executării silite a titlurilor executorii reprezentate de procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei, în limita procentului de 30%, de către executorul judecătoresc care a formulat solicitarea (Decizia civilă nr. 1.771/A din 24 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă; deciziile civile nr. 13/A/CC din 2 martie 2021 şi nr. 19/A/CC din 5 martie 2021, pronunţate de Tribunalul Bihor - Secţia I civilă; Decizia civilă nr. 86/A/CC din 8 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia civilă; deciziile civile nr. 331 din 17 martie 2022 şi nr. 448 din 10 mai 2023, pronunţate de Tribunalul Prahova - Secţia I civilă).