§ 43. - Decizia 20/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 şi ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin

M.Of. 333

În vigoare
Versiune de la: 23 Aprilie 2020
32. Referitor la susţinerile potrivit cărora existenţa unei proceduri paralele, şi anume, procedura specială prevăzută de Legea nr. 58/1934, pe de o parte, şi, pe de altă parte, procedura generală a contestaţiei la executare reglementată de Codul de procedură civilă, ar fi de natură să creeze o practică neunitară a instanţelor judecătoreşti, Curtea învederează că acestea sunt aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţele de judecată, competente în mod exclusiv să stabilească normele de drept aplicabile cauzei concrete deduse judecăţii.