§ 37. - Decizia 20/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. 2 şi ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin

M.Of. 333

În vigoare
Versiune de la: 23 Aprilie 2020
26. Referitor la susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora reglementarea criticată din Legea nr. 58/1934 îngrădeşte accesul liber la justiţie, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că, în cazul biletelor la ordin, legiuitorul a prevăzut o cale specială pentru invocarea de către debitor a apărărilor împotriva titlului executoriu, distinct de cele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi anume contestaţia la executare (anterior opoziţia la executare) prevăzută de art. 62 din Legea nr. 58/1934, demers care a fost, de altfel, realizat de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Prin urmare, specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, iar împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă niciun aspect de neconstituţionalitate, reglementarea legală criticată fiind conformă cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie.