§ 53. - Decizia 20/2016 [A] privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de ''acord'' al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României

M.Of. 1049

În vigoare
Versiune de la: 27 Decembrie 2016
33. Existenţa condiţiei formei scrise nu ar putea fi dedusă din aplicarea prin analogie a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.259/2010 al Consiliului Uniunii Europene referitoare la valabilitatea formală a acordului prevăzut de art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, prin care soţii convin să desemneze legea aplicabilă divorţului şi separării de corp, întrucât scopul acestui regulament constă în determinarea legii materiale aplicabile în situaţiile în care există conflict de legi, nereglementând asupra alegerii competenţei teritoriale a instanţelor române, atunci când acestea sunt competente internaţional, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) teza întâi din Regulamentul (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.347/2000.