§ 47. - Decizia 20/2016 [A] privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de ''acord'' al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României

M.Of. 1049

În vigoare
Versiune de la: 27 Decembrie 2016
27. Un alt element de diferenţă este reprezentat de faptul că, spre deosebire de art. 126 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede expres condiţiile formale pe care trebuie să le îndeplinească o convenţie a părţilor privitoare la alegerea competenţei (în scris sau verbal în faţa instanţei), art. 915 alin. (2) din acelaşi cod, normă cu caracter special, aplicabilă cu prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant, se rezumă în a preciza că, pentru alegerea instanţei competente, este necesar şi suficient doar acordul părţilor.