§ 31. - Decizia 20/2016 [A] privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de ''acord'' al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României

M.Of. 1049

În vigoare
Versiune de la: 27 Decembrie 2016
14. În cea de-a doua opinie s-a apreciat că norma procedurală de competenţă cuprinsă în art. 915 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă operează şi în cazul în care acordul părţilor nu este exprimat în mod expres, în formă scrisă sau verbală, manifestarea de voinţă a părţilor cu privire la alegerea unei anumite instanţe putând fi dedusă din conduita lor procesuală, şi anume: neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către pârât, prin întâmpinare, învestirea aceleiaşi instanţe de către pârât cu soluţionarea cererii reconvenţionale ori exprimarea acordului de către pârât în cuprinsul procurii acordate reprezentantului convenţional.