§ 12. - Decizia 20/2016 [A] privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de ''acord'' al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României

M.Of. 1049

În vigoare

Versiune de la: 27 Decembrie 2016

Doamna procuror Antonia Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat admiterea recursului în interesul legii, conform punctului de vedere formulat în scris, apreciind că acordul părţilor cu privire la alegerea instanţei care urmează a soluţiona acţiunea de divorţ nu trebuie să îndeplinească anumite condiţii de formă, putând fi dedus şi din conduita procesuală a părţilor, inclusiv din neinvocarea de către soţul pârât, prin întâmpinare, a excepţiei necompetenţei teritoriale. Arată că punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se raliază celei de-a doua orientări de jurisprudenţă prezentate în actul de sesizare, are şi o utilitate practică. De asemenea, din analiza comparativă a dispoziţiilor art. 915 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) din Codul de procedură civilă rezultă că există un raport între o normă specială - art. 915 alin. (2) şi una generală - art. 126 alin. (1).