Decizia 2/2025 [A/R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), (2^4) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014
M.Of. 137
În vigoare Versiune de la: 17 Februarie 2025
Decizia 2/2025 [A/R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), (2^4) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014
Dată act: 20-ian-2025
Emitent: Inalta Curte de Casatie si Justitie
Mariana Constantinescu | - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului |
Carmen Elena Popoiag | - preşedintele Secţiei I civile |
Adina Oana Surdu | - preşedintele Secţiei a II-a civile |
Elena Diana Tămagă | - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal |
Ileana Ruxandra Tirică | - judecător la Secţia I civilă |
Mihai Andrei Negoescu-Gândac | - judecător la Secţia I civilă |
Dorina Zeca | - judecător la Secţia I civilă |
Daniel Marian Drăghici | - judecător la Secţia I civilă |
Gheorghe Liviu Zidaru | - judecător la Secţia I civilă |
Iulia Manuela Cîrnu | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Roxana Popa | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Ruxandra Monica Duţă | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Rodica Zaharia | - judecător la Secţia a II-a civilă |
George Bogdan Florescu | - judecător la Secţia a II-a civilă |
Carmen Maria Ilie | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Liliana Vişan | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Gheza Attila Farmathy | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Andreea Marchidan | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
Daniel Gheorghe Severin | - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal |
1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.143/1/2024, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.
4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 5.495/30/2022, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.526/111/2023, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.149/90/2021 şi de Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă în dosarele nr. 2.739/100/2023 şi nr. 3.008/100/2023.
5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; pârâtul din Dosarul nr. 2.435/1/2024 a depus, în termen legal, prin consilier juridic, un punct de vedere asupra chestiunii de drept.
6. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.
7. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor conexate privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
8. Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 25 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 5.495/30/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009), pentru voucherele cuvenite şi neacordate, aferente anilor 2019-2020 (1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020) şi, în subsidiar, plata indemnizaţiei de vacanţă acordată sub forma voucherelor de vacanţă cuvenite şi neacordate, aferentă anilor 2019-2020 (1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020), astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018), coroborate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, cu modificările şi completările ulterioare (Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009), sunt aplicabile/vizează personalul contractual din cadrul Spitalului Municipal "Dr. Teodor Andrei" Lugoj pentru perioada 2019-2020, în condiţiile în care angajatorul nu a prevăzut sume în buget cu această destinaţie.
9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 octombrie 2024 cu nr. 2.143/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 20 ianuarie 2025.
10. La data de 21 octombrie 2024 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2.305/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.526/111/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept:
Dacă dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, pentru voucherele de vacanţă cuvenite şi neacordate, aferente anului 2020, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, coroborat cu dispoziţiile art. 100 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 95/2006), se interpretează în sensul că obligaţia de a prevedea sume în buget cu această destinaţie revine angajatorului sau Ministerului Sănătăţii, reclamanţii fiind angajaţi ai unui spital clinic judeţean de urgenţă - UPU.
11. La data de 31 octombrie 2024 s-a dispus şi conexarea Dosarului nr. 2.435/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.149/90/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept:
În interpretarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 şi ale Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, refuzul angajatorului de a acorda vouchere de vacanţă, în condiţiile prevederii de sume cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli legal aprobat, dă dreptul angajatului să solicite despăgubiri, constând în contravaloarea acestor vouchere, precum şi în dobânzi legale penalizatoare?
12. La aceeaşi dată s-a dispus şi conexarea Dosarului nr. 2.437/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.739/100/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele probleme de drept:
(i)Dacă dispoziţiile art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 pot fi interpretate în sensul că angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă chiar şi în lipsa prevederii în buget a sumelor cu acest titlu.
(ii)Dacă art. 1 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019 poate fi interpretat în sensul că, în ipoteza în care voucherele de vacanţă nu au fost emise în anul fiscal în care trebuiau emise, angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă sau, din contră, aceste norme se impun a fi interpretate în sensul că ulterior angajatorul poate fi obligat doar la despăgubiri egale cu contravaloarea voucherelor de vacanţă neacordate.
(iii)Dacă modificarea art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, aprobată cu modificări prin Legea nr. 130/2023, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021), poate fi interpretată în sensul că a instituit permisiunea acordării voucherelor de vacanţă şi în anul 2021, având în vedere interdicţia iniţial instituită prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2021).
(iv)În cazul în care răspunsul la cea de-a doua întrebare este în sensul că angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă, în această situaţie se pot acorda dobânzi sub forma dobânzii legale penalizatoare, conform art. 1.531 alin. (1) din Codul civil?
13. De asemenea, s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2.439/1/2024, având ca obiect sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.008/100/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la problemele de drept (i), (ii) şi (iv), anterior enunţate.
14. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare - în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018
"(...) (2) Instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. (...)
(24) În limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte, în condiţiile alin. (2), când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz. (...)
(3) Voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. (...)"
"(...) (4) Voucherul de vacanţă are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înţelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic, în cazul în care voucherul a fost emis pe acest tip de suport. (...)"
15. Normele metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, cu modificările şi completările ulterioare
"(...) (2) Cuantumul acordat salariaţilor, alţii decât cei prevăzuţi la art. 3 alin. (2), sub forma voucherelor de vacanţă se stabileşte, în condiţiile legii, de către angajatori proporţional cu perioada de exercitare a raportului de serviciu sau durata contractului de muncă, într-un an calendaristic.
(3) În cazul cumulului de funcţii, voucherele de vacanţă vor fi acordate de către angajatorii unde beneficiarii în cauză îşi au funcţia de bază, potrivit legii, sau, după caz, de fiecare angajator proporţional cu timpul lucrat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (...)"
16. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată prin Legea nr. 57/2024
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în anul 2021, autorităţile şi instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum şi serviciile publice autonome de interes naţional, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu acordă voucherele de vacanţă prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare."
17. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, aprobată cu modificări prin Legea nr. 130/2023, cu modificările ulterioare
(2) Instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat."
18. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
"(...) (7) UPU şi CPU din cadrul spitalelor de urgenţă sunt finanţate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii sau prin bugetele ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, după caz, cu sumele aferente următoarelor cheltuieli:
a) cheltuieli cu personalul încadrat sau cu contract individual de muncă cu timp parţial pentru efectuarea gărzilor care desfăşoară activitatea în UPU/CPU în mod nemijlocit, inclusiv cele aferente voucherelor de vacanţă; (...)"
"(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. (...)"
20. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş - Secţia I civilă în data de 15 decembrie 2022 cu nr. 5.495/30/2022, reclamanţii au chemat în judecată pârâtul Spitalul Municipal "Dr. Teodor Andrei" Lugoj, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună, în principal, obligarea pârâtului la acordarea voucherelor de vacanţă cuvenite şi neacordate, aferente anilor 2019-2020, şi, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata indemnizaţiei de vacanţă acordate sub forma voucherelor de vacanţă cuvenite şi neacordate, aferente aceleiaşi perioade.
21. Prin Sentinţa civilă nr. 155 din 15 februarie 2024 s-a admis în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul să acorde reclamanţilor voucherele de vacanţă cuvenite pentru perioada 2019-2020, raportat la perioada în care aceştia au avut calitatea de salariat.
22. Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 rezultă obligaţia angajatorului de a prevedea în bugetul de venituri şi cheltuieli sume necesare acoperirii cheltuielilor cu acordarea voucherelor de vacanţă.
23. Pârâtul este o instituţie publică de subordonare locală, finanţată integral din venituri proprii, şi nu a făcut dovada că şi-a îndeplinit obligaţia de a prevedea în bugetul de venituri şi cheltuieli sume de bani în acest sens.
24. Obligaţia de a acorda vouchere de vacanţă, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, a devenit imperativă ca urmare a modificării acestui text, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, pentru perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020, fiind înlăturată condiţionarea bugetară.
25. Instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 500/2002), şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 273/2006), indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă anual, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.
26. Plata voucherelor de vacanţă nu este facultativă pentru angajator, lipsa disponibilităţilor financiare neputând fi suportată de către salariaţi, în condiţiile în care dispoziţiile legale menţionate au prevăzut acordarea acestora pentru angajaţi.
27. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului şi anularea sentinţei apelate.
28. În motivarea cererii de apel s-a arătat că dreptul la vouchere de vacanţă nu reprezintă un drept fundamental, ci un beneficiu acordat anumitor categorii socioprofesionale, în funcţie de resursele financiare alocate. În raport cu situaţia financiară a unităţii, trebuie să se ţină cont şi de prevederile art. 14 alin. (8) din Legea nr. 273/2006, în conformitate cu care, odată cu înregistrarea de plăţi restante şi arierate în anul curent, se pot face noi angajamente legale doar după achitarea acestora.
29. În condiţiile în care unitatea pârâtă ar fi acordat aceste vouchere de vacanţă personalului, ar fi ajuns, aşadar, în imposibilitate de a mai susţine plata salariilor şi în imposibilitatea achiziţionării de echipamente medicale, materiale sanitare, medicamente necesare realizării actului medical, precum şi în imposibilitatea asigurării plăţii utilităţilor, cheltuieli fără de care spitalul nu poate funcţiona, iar personalul medical nu îşi poate desfăşura activitatea în condiţii normale.
30. La termenul din 4 septembrie 2024, instanţa de trimitere, din oficiu, a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu dezlegarea problemei de drept menţionate.
31. La termenul din 18 septembrie 2024 s-a admis cererea de sesizare şi s-a dispus suspendarea cauzei.
32. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bihor, Ministerul Sănătăţii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâtului de rând 1 să achite distinct, pentru fiecare reclamant încadrat pe funcţiile indicate în cuprinsul acţiunii, suma netă de 2.900 lei (1.450 lei/an x 2 ani = 2.900 lei), la care se adaugă rata dobânzii legale penalizatoare şi indicele de inflaţie, calculate de la data scadenţei şi până la plata efectivă a pretenţiei reprezentând contravaloarea voucherelor de vacanţă cuvenite şi neachitate reclamanţilor, aferente anilor 2020 şi 2023, obligarea pârâţilor de rândul 2 şi 3 să asigure fondurile băneşti necesare achitării integrale la zi a tuturor drepturilor cuvenite şi neachitate reclamanţilor, precum şi orice alte cheltuieli ce se vor ivi pe parcursul procesului.
33. Prin Sentinţa civilă nr. 157 din 21 februarie 2024, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bihor, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă cererea de chemare în garanţie a pârâtului Ministerul Sănătăţii, formulată de pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, a obligat pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor la plata către reclamanţi a contravalorii tichetelor de vacanţă aferente anului 2020 proporţional cu perioada lucrată de aceştia pe acest interval de timp, în cuantum de 1.450 lei pentru fiecare an calendaristic, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective; a obligat pârâtul-chemat în garanţie Ministerul Sănătăţii să aloce pârâtului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor sumele necesare în vederea realizării drepturilor mai sus stabilite pentru reclamanţi; a respins cererea de chemare în judecată formulată pentru perioada aferentă anului 2023, ca fiind rămasă fără obiect; a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de doi dintre reclamanţi, pentru perioada aferentă anului 2023, şi a obligat pârâţii Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor şi Ministerul Sănătăţii, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 3.808 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
34. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Ministerul Sănătăţii, solicitând modificarea sa în tot, cu consecinţa admiterii excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii introductive ca neîntemeiată.
35. A susţinut că, faţă de raportul juridic dedus judecăţii, Ministerul Sănătăţii este terţă persoană, având în vedere că raporturile de muncă au luat naştere între angajatorul pârât Direcţia de Asistenţă Socială Oradea şi salariaţii reclamanţi. Prin urmare, nu are nicio implicare în raporturile de muncă sau de serviciu încheiate în cadrul unităţilor pe care le coordonează şi le verifică din punctul de vedere al asistenţei de sănătate publică şi cu atât mai puţin pentru cele care se află în subordinea autorităţilor locale.
36. Faţă de apelul formulat au depus întâmpinare reclamanţii, precum şi pârâţii Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bihor şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
37. Prin Încheierea din 11 octombrie 2024, instanţa, din oficiu, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu dezlegarea problemei de drept menţionate, precum şi suspendarea cauzei.
38. Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea - Secţia I civilă cu nr. 3.149/90/2021, reclamantul Sindicatul Sanitas Horezu, în numele şi pentru membrii săi de sindicat, a solicitat obligarea pârâtului Spitalul Orăşenesc Horezu să acorde voucherele de vacanţă pentru membrii săi de sindicat, aferente anilor 2019-2020, la valoarea lor în bani, respectiv 1.450 lei; obligarea pârâtului să achite, pentru fiecare voucher, atât dobânda penalizatoare, calculată de la scadenţă şi până la plata efectivă, cât şi indicele de inflaţie; cu cheltuieli de judecată.
39. În motivare, reclamantul a arătat că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 şi prin legislaţia subsecventă cu aplicabilitate în materie, pârâtul avea obligaţia de a acorda, în anii 2019-2020, vouchere de vacanţă membrilor de sindicat, fără ca această obligaţie să fie doar o simplă opţiune în materie de cheltuieli, precum şi obligaţia de a cuprinde în buget sume pentru acordarea voucherelor, dar, cu rea-credinţă, nu şi-a îndeplinit-o, cu toate că era una imperativă.
40. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul Spitalul Orăşenesc Horezu a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
41. Prin Sentinţa civilă nr. 2.137 din 25 iunie 2024, Tribunalul Vâlcea - Secţia I civilă a admis cererea formulată de reclamantul Sindicatul Sanitas Horezu în numele şi pentru membrii de sindicat şi a obligat pârâtul să acorde fiecăruia dintre membrii de sindicat menţionaţi o despăgubire echivalentă cu contravaloarea voucherelor de vacanţă aferente anilor 2019-2020, în sumă de 1.450 lei, sumă ce urmează să fie actualizată la data plăţii, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei până la data plăţii efective.
42. Pentru aceasta a reţinut că pârâtul face parte din categoria instituţiilor publice reglementate la art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, în forma şi conţinutul în vigoare în anul 2019, respectiv în anul 2020, iar reclamanţii fac parte din categoria beneficiarilor dreptului la vouchere de vacanţă, beneficiari indicaţi atât în art. 1 alin. (2) din această ordonanţă de urgenţă, cât şi în art. 36 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018).
43. De asemenea, instanţa a reţinut dreptul angajaţilor unei instituţii publice de a beneficia de vouchere de vacanţă, în cazul concret aferente anilor 2019-2020, condiţionat însă de alocările bugetare prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituţiilor publice, şi a constatat îndeplinirea cerinţelor impuse prin prevederile art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 pentru acordarea voucherelor de vacanţă, nefiind relevantă situaţia financiară a instituţiei angajatoare.
44. Susţinerea formulată de pârât prin întâmpinare, în sensul că instituţia a aplicat dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, nu poate conduce la respingerea acţiunii. Aceasta deoarece norma legală invocată nu poate lipsi de eficienţă prevederea cuprinsă în art. 36 alin. (1) din acelaşi act normativ, care permite acordarea voucherelor de vacanţă.
45. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Spitalul Orăşenesc Horezu, criticând-o, în esenţă, pentru motivul că voucherele de vacanţă se acordă exclusiv pentru achiziţionarea de servicii turistice. Prevederile legale instituie obligaţia pentru angajat de a folosi voucherele de vacanţă exclusiv pentru plata unor asemenea categorii de cheltuieli. Or, niciunul dintre reclamanţi nu a făcut dovada achiziţionării de servicii turistice pe parcursul anilor 2019-2022.
46. Apelantul consideră că reclamanţii erau obligaţi să dovedească faptul că au beneficiat de servicii turistice în acea perioadă, le-au plătit din alte surse, iar nu cu vouchere, astfel încât să poată solicita despăgubiri pentru faptul că nu au primit aceste bilete de vacanţă.
47. De asemenea, acordarea biletelor de vacanţă este condiţionată de existenţa resurselor financiare cu această destinaţie. Deşi iniţial acordarea voucherelor de vacanţă a fost prevăzută în bugetul de venituri şi cheltuieli, factori apăruţi pe parcursul exerciţiului bugetar au condus la rectificarea bugetului pentru acoperirea cheltuielilor esenţiale ale spitalului.
48. Prin Încheierea din 22 octombrie 2024 s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu dezlegarea problemei de drept menţionate, precum şi suspendarea cauzei.
49. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 noiembrie 2023, reclamantul Sindicatul Liber "Pentru Voi", în numele membrilor de sindicat, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii municipiul Baia Mare, Consiliul Local al Municipiului Baia Mare şi primarul municipiului Baia Mare, să dispună: (...) 4. obligarea pârâţilor la alocarea de sume şi la plata către reclamanţi a drepturilor constând în contravaloarea voucherelor de vacanţă în cuantum de 1.450 lei/an, pentru anii 2021 şi 2022, sume actualizate şi cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate din prima zi a anului următor perioadei pentru care se datorează şi până la plata efectivă.
50. În motivarea cererii s-a arătat că membrii de sindicat sunt personal contractual în raport de muncă, încadraţi la Direcţia Poliţia Locală (personal al poliţiei locale) în cadrul aparatului primarului municipiului Baia Mare, fiindu-le aplicabile prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017).
51. Dreptul de a beneficia de vouchere de vacanţă are configuraţia unui drept salarial prevăzut de o lege specială, conferit în condiţii expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci şi a cărui acordare, sub condiţia probării cerinţelor legale, este determinată de efectul forţei obligatorii a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009. În cadrul raportului juridic ce s-a născut beneficiar este o persoană care are calitatea de salariat, iar cel obligat să acorde voucherul de vacanţă este angajatorul salariatului.
52. Arată că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 au creat în sarcina instituţiei pârâte obligaţia de a acorda voucherele de vacanţă, textul legal fiind clar şi nelăsând loc de interpretare contrară, obligaţia fiind imperativă.
53. Neacordarea acestor vouchere până la finalul anului bugetar, acordare ce presupune fie includerea valorii lor în buget la momentul aprobării iniţiale, fie o rectificare bugetară în acest sens, a făcut imposibilă executarea în natură a acestei obligaţii legale. Obligaţia de plată este scadentă de la data la care este cert că executarea în natură nu mai este posibilă şi se impune executarea în echivalent, respectiv sfârşitul fiecărui an.
54. În consecinţă, de la sfârşitul fiecărui an prejudiciul creat în patrimoniul creditorului este similar cu cel creat prin neplata la termen a sumei de bani corespunzătoare. În aceste condiţii, reclamanţii arată că aveau dreptul la repararea prejudiciului în integralitate, conform dispoziţiilor art. 1.531 din Codul civil.
55. La termenul de judecată din 9 septembrie 2024, instanţa a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept amintite, precum şi suspendarea cauzei.
56. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 decembrie 2023, reclamantul Sindicatul Independent al Medicilor Maramureş, în numele membrilor de sindicat, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" Baia Mare, să dispună: obligarea pârâtului să acorde membrilor de sindicat voucherele de vacanţă pentru anul 2020, respectiv suma de 1.450 lei pentru fiecare membru de sindicat, şi să plătească fiecărui membru de sindicat dobânda legală penalizatoare calculată la suma de 1.450 lei de la scadenţa obligaţiei şi până la acordarea efectivă a sumei.
57. În motivare s-a arătat că membrii de sindicat indicaţi în tabelele anexă sunt medici - angajaţi ai pârâtului şi au deţinut această funcţie în perioada 1 ianuarie 2020-31 decembrie 2020. Pârâtul este instituţie publică şi face parte dintre instituţiile la care se referă art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009. În această calitate avea obligaţia de a acorda anual angajaţilor vouchere de vacanţă, însă obligaţia nu a fost îndeplinită.
58. Potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de sector bugetar "Sănătate" pe anii 2019-2021, pârâtul avea obligaţia includerii în bugetul de venituri şi cheltuieli a voucherelor de vacanţă pentru reclamanţi şi să solicite ordonatorului de credite preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş acordarea sumelor necesare.
59. Pârâtul, prin notele scrise depuse la dosar, pe fondul cauzei, a susţinut că, raportat la anul 2020, a făcut toate demersurile posibile pentru asigurarea resurselor financiare, însă, conform bugetului aprobat pentru anul 2020, nu a avut suficiente fonduri pentru a acorda salariaţilor voucherele de vacanţă.
60. Prin urmare, în absenţa condiţiei legale privind existenţa resurselor bugetare alocate cu această destinaţie nu se poate vorbi despre existenţa dreptului angajatului instituţiei publice la acordarea voucherelor de vacanţă şi nici despre existenţa obligaţiei corelative a angajatorului - instituţie publică de a acorda astfel de beneficii sau drepturi suplimentare.
61. La termenul de judecată din data de 14 octombrie 2024, instanţa, din oficiu, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept amintite, precum şi suspendarea cauzei.
62. Instanţele de trimitere, invocând dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, au apreciat că litigiile în care s-au formulat sesizările privesc stabilirea şi plata drepturilor băneşti ale unor persoane ale căror drepturi salariale sunt guvernate de Legea-cadru nr. 153/2017, de modalitatea de interpretare a chestiunilor de drept menţionate depinde soluţionarea pe fond a litigiilor deduse judecăţii, iar până la momentul formulării sesizărilor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunilor de drept şi acestea nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
63. Spre deosebire de reglementarea de drept comun din Codul de procedură civilă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai impune condiţia noutăţii chestiunii de drept, ci doar ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra acesteia.
64. Instanţele de trimitere au apreciat că prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017 (Decizia nr. 39 din 29 mai 2017), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a analizat o altă perioadă de referinţă (2012-2014) decât cele vizate de sesizările în curs, dar şi că obiectul dezlegării prin această decizie a vizat alte aspecte ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, actul normativ suferind ulterior modificări.
65. Părţile şi-au expus punctele de vedere cu privire la problemele de drept în discuţie prin cererile formulate în faţa instanţelor de trimitere.
VI. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept
66. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului a apreciat că, în ceea ce priveşte anii 2019 şi 2020, faţă de modificările aduse textelor legale incidente prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, obligaţia impusă angajatorului - instituţie publică - de a acorda voucherele de vacanţă a devenit imperativă, fiind înlăturată condiţionarea bugetară.
67. Instanţa de trimitere a opinat în sensul că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, coroborate cu dispoziţiile art. 100 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 95/2006, se interpretează în sensul că obligaţia de a prevedea sume în buget cu această destinaţie revine angajatorului.
68. Completul învestit cu soluţionarea apelului în această cauză a apreciat că refuzul angajatorului de a acorda vouchere de vacanţă, în condiţiile prevederii de sume cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli legal aprobat, nu dă dreptul angajatului să solicite despăgubiri constând în contravaloarea acestor vouchere şi nici dobânzi legale penalizatoare.
69. Dreptul salarial de a beneficia de vouchere de vacanţă, în condiţiile legii, este diferit de dreptul salariatului de a încasa prima de vacanţă. Drept urmare, dacă la finalul perioadei de valabilitate voucherele de vacanţă nu sunt utilizate total, ele se restituie, salariatului fiindu-i restituită cota aferentă din impozitul reţinut la data acordării tichetelor. Doar în condiţiile în care salariatul face dovada că a achiziţionat din surse proprii servicii turistice de natura celor care puteau fi achitate cu voucherele pot fi acordate despăgubiri constând în valoarea pachetului de servicii, dar nu mai mult decât valoarea voucherelor la care era îndreptăţit şi de care nu a beneficiat, din culpa angajatorului.
70. Completul învestit cu soluţionarea cererii, referitor la petitul 4 din acţiune, a apreciat că dreptul la primirea unui voucher de vacanţă nu conferă prerogativa de a primi o sumă de bani, ci pe aceea de a primi un voucher cu o valoare determinată, ceea ce înseamnă că obiectul obligaţiei nu este unul pecuniar, ci în natură. Nicio dispoziţie legală sau contractuală nu prevede că neîndeplinirea obligaţiei de emitere a voucherului de vacanţă atrage obligaţia de plată a unor dobânzi, iar emiterea acestui voucher nu echivalează cu obligaţia de plată de către angajator a unei sume de bani către salariat, ci doar valoarea sa se determină prin raportare la o sumă de bani.
71. Instanţa de trimitere a opinat că dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 se interpretează în sensul obligativităţii angajatorului din sectorul public de a acorda vouchere de vacanţă, având în vedere formularea imperativă a textului de lege. Angajatorul - instituţie publică nu are drept de opţiune între a acorda sau a nu acorda angajaţilor vouchere de vacanţă, fiind obligat să le acorde, însă condiţionat de existenţa resurselor bugetare şi de prevederea în buget a sumelor cu această destinaţie.
72. Angajatorul poate fi obligat numai la acordarea voucherelor de vacanţă pe suport hârtie sau pe suport electronic, pentru a fi atins scopul avut în vedere la stabilirea acestor drepturi pentru angajaţi, şi nu pot fi acordate sume de bani - echivalent valoric al voucherelor de vacanţă cu titlu de despăgubiri, astfel cum se solicită prin acţiune.
73. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti, precum şi opinii teoretice în problema ce face obiectul sesizării, din care a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale.
74. Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti prin care s-au respins acţiunile în cazul în care nu au existat alocări de fonduri în bugetul instituţiei pârâte. S-a reţinut că dispoziţiile legale în discuţie sunt aplicabile instituţiilor publice din sistemul bugetar care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă şi prevăd în mod concret limitele şi condiţiile în care se acordă tichete de vacanţă, în sensul că voucherele de vacanţă se acordă în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie în bugetele proprii. Dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 au făcut obiectul Deciziei nr. 39 din 29 mai 2017, considerentele acesteia referitoare la modul de interpretare a textului art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 fiind pe deplin aplicabile, inclusiv textului modificat.
75. În acest sens au exprimat opinii teoretice şi au depus hotărâri judecătoreşti Curtea de Apel Braşov - Secţia I civilă, Tribunalul Braşov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Dolj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Iaşi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă, Tribunalul Suceava - Secţia I civilă, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă şi instanţele din circumscripţia sa teritorială, Tribunalul Timiş, Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
76. Într-o a doua orientare jurisprudenţială au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti prin care au fost admise cererile privind obligarea angajatorilor - unităţi spitaliceşti la plata drepturilor băneşti corespunzătoare voucherelor de vacanţă cuvenite pentru anii 2019-2020, în cuantum de 1.450 lei.
77. În motivarea soluţiei de admitere s-a reţinut, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, faptul că salariatul angajat în cadrul unei instituţii bugetare este beneficiarul unui veritabil drept cu privire la acordarea voucherelor de vacanţă, corelativ obligaţiei angajatorului instituţie publică centrală/locală de a acorda acest beneficiu legal.
78. Condiţionarea impusă de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 nu afectează existenţa dreptului, ci stabileşte limita până la care dreptul poate fi exercitat, respectiv limita sumelor prevăzute în buget cu această destinaţie. Eventualele dificultăţi economice ale angajatorului nu pot fi invocate, de plano, drept cauze exoneratoare de la plata voucherelor de vacanţă, câtă vreme nu a fost invocată şi dovedită o încălcare a limitelor în interiorul cărora acest drept poate fi exercitat.
79. În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au exprimat opinii teoretice şi au depus hotărâri judecătoreşti Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă, Tribunalul Covasna, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, în opinie majoritară, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a de litigii de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Galaţi - Secţia privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Vrancea - Secţia I civilă, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă, Tribunalul Timiş, Tribunalul Caraş-Severin.
80. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
81. Prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 31 iulie 2017, s-a statuat că:
"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, raportat la dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014 şi art. 5 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013, aprobată prin Legea nr. 168/2014, dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanţă este condiţionat de alocările bugetare prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituţiilor publice."
82. Prin Decizia nr. 23 din 12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 24 mai 2021, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
"Dacă prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare - forma în vigoare în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018, se interpretează în sensul că instituţiile şi autorităţile publice la care se referă această normă legală acordă, sub condiţia de a fi prevăzute sume în buget alocate cu această destinaţie, în perioada 1 iulie 2017-30 noiembrie 2018, exclusiv o indemnizaţie de vacanţă sau o primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum fix de 1.450 lei pentru un salariat sau pot acorda o indemnizaţie de vacanţă sau primă de vacanţă, sub formă de vouchere, în cuantum mai mic de 1.450 lei pentru un salariat, dacă sumele prevăzute în buget, alocate cu această destinaţie, nu sunt suficiente pentru a se acorda astfel de drepturi în cuantum de 1.450 lei pentru fiecare salariat."
83. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că: "79. Dezlegarea dată prin Decizia nr. 39 din 29 mai 2017 cu privire la natura juridică a beneficiilor la care se referă dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 poate fi avută în vedere pentru determinarea condiţiilor legale în care se acordă indemnizaţia de vacanţă/prima de vacanţă."
84. Prin Decizia nr. 143 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 26 iunie 2020, instanţa de contencios constituţional, respingând excepţia de neconstituţionalitate invocată, a reţinut că:
"15. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, în redactarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, a statuat că statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006)."
85. Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 ori ale art. 100 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 95/2006.
86. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost modificată şi completată prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din sistemul bugetar. În rest, s-a propus respingerea, ca inadmisibile, a sesizărilor.
87. Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative emise pentru acest personal şi/sau cele privind raporturile de muncă şi serviciu ale acestui personal.
88. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ordonanţa de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.
89. Sesizările sunt admisibile, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt aplicabile, instanţele de trimitere solicitând lămurirea unor chestiuni ce ţin de acordarea voucherelor de vacanţă, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009.
90. Tichetele/Voucherele de vacanţă reprezintă drepturi salariale suplimentare, ce se acordă în conformitate cu cele arătate în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, alături de salariu, cu rol de recuperare a capacităţii de muncă, de creştere a productivităţii muncii salariatului şi de motivare a acestuia.
91. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 143 din 12 martie 2020, anterior menţionată, a arătat că sporurile, stimulentele, premiile, adaosurile la salariul de bază şi altele asemenea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare, iar statul are deplina legitimitate de a le institui, modifica ori suspenda sau chiar de a le anula.
92. Prin art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a instituit o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept: "Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărui lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."
93. Dispoziţiile art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, însă se completează cu prevederile dreptului comun, reprezentat de Codul de procedură civilă, potrivit art. 4 din ordonanţa de urgenţă, conform căruia "Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (...) precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie".
94. Prin urmare, în contextul normativ enunţat, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării:
(ii)cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024;
(iii)existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei;
(iv)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
95. În privinţa tuturor sesizărilor sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate (i), (ii) şi (iv).
96. Cauzele sunt în curs de soluţionare, obiectul acestora este dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
97. Cea de-a patra condiţie de admisibilitate este îndeplinită şi în privinţa chestiunii de drept: "Dacă art. 1 alin. (2), (24), (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 poate fi interpretat în sensul că angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă chiar şi în lipsa prevederii în buget a sumelor cu acest titlu", întrucât până la data pronunţării prezentei decizii nu s-a înregistrat vreun recurs în interesul legii cu această problemă de drept.
Îndeplinirea condiţiei existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei
Sesizarea Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.495/30/2022, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.143/1/2024
98. Obiectul sesizării vizează interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă pentru perioada 2019-2020 şi are în vedere personalul contractual din cadrul Spitalului Municipal "Dr. Teodor Andrei" Lugoj, în condiţiile în care angajatorul nu a prevăzut sume în buget cu această destinaţie.
99. Instanţa de trimitere a expus pe larg punctul său de vedere, iar din jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie, arătată la pct. VIII din prezenta decizie, reiese faptul că s-au pronunţat soluţii contradictorii.
100. Prin urmare, se constată că se poate vorbi despre existenţa unei chestiuni de drept dificile ce a dat naştere la o jurisprudenţă neunitară, condiţia noutăţii chestiunii nemaifiind prevăzută în economia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.
101. În privinţa condiţiei ca de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluţionarea pe fond a cauzei şi aceasta este îndeplinită, întrucât se solicită obligarea angajatorului la acordarea voucherelor de vacanţă pentru perioada 2019-2020.
Sesizarea Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.526/111/2023, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.305/1/2024, conexată la Dosarul nr. 2.143/1/2024
103. Obiectul sesizării vizează interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 pentru voucherele de vacanţă cuvenite şi neacordate, aferente anului 2020, modificată prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, coroborate cu dispoziţiile art. 100 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 95/2006, în sensul dacă obligaţia de a prevedea sume în buget cu această destinaţie revine angajatorului sau Ministerului Sănătăţii, reclamanţii fiind angajaţi ai unui spital clinic judeţean de urgenţă - UPU.
104. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, "instituţiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 (...) şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 (...), indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat".
105. În conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 95/2006, "UPU şi CPU din cadrul spitalelor de urgenţă sunt finanţate din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii sau prin bugetele ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, după caz, cu sumele aferente următoarelor cheltuieli: a) cheltuieli cu personalul încadrat sau cu contract individual de muncă cu timp parţial pentru efectuarea gărzilor care desfăşoară activitatea în UPU/CPU în mod nemijlocit, inclusiv cele aferente voucherelor de vacanţă (...)".
106. Sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu corespunde exigenţei de a se încadra în categoria unei chestiuni de drept ce se cere a fi lămurită prin interpretarea prevederilor legale sus-menţionate, ceea ce conduce la inadmisibilitatea acesteia.
107. Cauza aflată iniţial pe rolul Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi ulterior, în apel, pe rolul Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă prezintă aspecte particulare ce trebuie avute în vedere în situaţia angajaţilor din cadrul unui spital de urgenţă - unitatea de primiri urgenţe.
108. În speţă se discută admisibilitatea chemării în garanţie a Ministerului Sănătăţii şi obligarea acestuia de a aloca spitalului sumele necesare pentru ca angajatorul (spitalul) să plătească către reclamanţi contravaloarea tichetelor de vacanţă aferente anului 2020 proporţional cu perioada lucrată, în cuantum de 1.450 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective.
109. Împrejurarea lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, invocată în calea de atac a apelului, a existenţei/inexistenţei unor raporturi juridice de serviciu sau de muncă ale acestuia cu salariaţii reclamanţi se poate desluşi prin administrarea unui probatoriu în faţa instanţei de fond/apel.
110. În punctul de vedere exprimat de instanţa ce a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept s-a arătat că finanţarea cheltuielilor cu voucherele de vacanţă se face din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, iar spitalului îi revine obligaţia de plată a drepturilor solicitate în acţiune, în calitate de angajator.
111. Acest aspect a fost reţinut şi de prima instanţă prin sentinţa pronunţată, în sensul că a fost obligat pârâtul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor să plătească contravaloarea tichetelor de vacanţă aferente anului 2020, iar chematul în garanţie Ministerul Sănătăţii a fost obligat să aloce aceste sume, astfel că instanţa de trimitere nu arată în ce constă dificultatea chestiunii, care anume normă este neclară sau incompletă.
Sesizarea Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.149/90/2021 şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.435/1/2024, conexată la Dosarul nr. 2.143/1/2024
112. Se solicită a se interpreta dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 şi ale Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, dacă refuzul angajatorului de a acorda vouchere de vacanţă, în condiţiile prevederii de sume cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli legal aprobat, dă dreptul angajatului să solicite despăgubiri, constând în contravaloarea acestor vouchere, precum şi dobânzi legale penalizatoare.
113. Sesizarea este inadmisibilă, din cuprinsul acţiunii şi al celorlalte înscrisuri depuse la dosarul instanţei de trimitere rezultând că sumele reprezentând cheltuieli cu voucherele de vacanţă au fost prevăzute iniţial în bugetul instituţiei, pe parcursul exerciţiului bugetar s-a rectificat bugetul, în sensul eliminării din buget a acestor sume din cauza unor situaţii neprevăzute la începutul anului.
114. Prin urmare, chestiunea de drept nu este aptă să conducă la lămurirea pricinii ce se judecă, în speţă nu sunt prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat sume cu destinaţia de vouchere de vacanţă, pentru ca angajatul să poată solicita, eventual, despăgubiri constând în contravaloarea voucherelor, precum şi dobânzi legale penalizatoare, condiţia prevederii acestor sume în buget fiind esenţială, după cum se va arăta cu ocazia analizării pe fond a sesizării Curţii de Apel Timişoara, în Dosarul nr. 2.143/1/2024.
Sesizarea Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.739/100/2023, înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.437/1/2024, conexat la Dosarul nr. 2.143/2024
115. Sesizarea cuprinde un număr de 4 întrebări. Prima întrebare vizează interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, în sensul dacă angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă chiar şi în lipsa prevederii în buget a sumelor cu acest titlu, fiind astfel similară cu întrebarea Curţii de Apel Timişoara, analizată din perspectiva admisibilităţii acesteia la paragrafele 99-102 din prezenta decizie.
116. A doua şi a patra întrebare solicită a se clarifica chestiunea obligării angajatorului la despăgubiri şi dobânzi legale penalizatoare, în ipoteza în care voucherele nu au fost emise în anul fiscal respectiv, nefiind prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, aspecte similare cu cele din sesizarea Curţii de Apel Piteşti, analizate la paragrafele 113-115 din prezenta decizie, considerată inadmisibilă.
117. În cadrul celei de-a doua întrebări se solicită şi interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, în ipoteza în care voucherele de vacanţă nu au fost emise în anul fiscal în care trebuiau emise; în acest sens se solicită a se clarifica dacă angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă.
118. Instanţa de trimitere nu indică nicio normă de drept îndoielnică, lacunară sau neclară, determinantă pentru soluţionarea cauzei pe fond, mai mult, reclamanţii din dosarele indicate nu au solicitat acordarea voucherelor de vacanţă pentru anul fiscal anterior, ci executarea în echivalent, arătând că obligaţia este imposibil de executat în natură, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, care dispun acordarea anuală a voucherelor de vacanţă, cu alte cuvinte, până la sfârşitul anului fiscal, urmând să fie respinsă sesizarea sub acest aspect, ca inadmisibilă.
119. Prin cea de-a treia întrebare se solicită a se interpreta modificarea art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021, în sensul instituirii permisiunii acordării voucherelor de vacanţă şi în anul 2021, având în vedere interdicţia instituită prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2021.
120. Potrivit art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2021: "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în anul 2021 autorităţile şi instituţiile publice (...), indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii (...), nu acordă voucherele de vacanţă prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 (...)".
121. În conformitate cu dispoziţiile art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 se modifică şi va avea următorul cuprins: "Instituţiile publice (...), indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat."
122. Sesizarea nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate a existenţei unei chestiuni de drept, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. IV alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021, perioada de valabilitate a voucherelor de vacanţă emise în intervalul 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020 s-a prelungit până la data de 30 iunie 2022.
123. De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2021 a lăsat nemodificate dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, indicându-se perioada de la 1 ianuarie 2019 la 31 decembrie 2021 pentru acordarea tichetelor de vacanţă, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 a modificat numai data-limită, 31 decembrie 2026, astfel că urmează să se respingă a treia întrebare din sesizare ca inadmisibilă, chestiunea în discuţie nefiind susceptibilă de interpretări diferite, de natură a conduce la concluzii contradictorii.
Sesizarea Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.008/100/2023, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.439/1/2024, conexată la Dosarul nr. 2.143/1/2024
124. Instanţa de trimitere solicită a se interpreta dispoziţiile art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, în sensul de a se stabili dacă angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă chiar şi în lipsa prevederii în buget a sumelor cu acest titlu, cerere similară cu cea formulată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 2.143/1/2024 şi de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 2.437/1/2024, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept urmând să se pronunţe pe fondul acesteia.
125. Cea de-a doua şi a treia întrebare referitoare la ipoteza în care voucherele de vacanţă nu au fost emise în anul fiscal în care trebuiau să fie emise, corelativ cu obligarea angajatorului la emiterea acestora sau la plata de despăgubiri şi dobânzi legale penalizatoare, sunt identice cu sesizările Tribunalului Maramureş în Dosarul nr. 2.437/1/2014 şi Curţii de Apel Piteşti în Dosarul nr. 2.435/1/2024, sesizarea fiind inadmisibilă.
XI.2. Asupra fondului sesizărilor din Dosarul nr. 2.143/1/2024 şi dosarele conexate nr. 2.437/1/2024 şi nr. 2.439/1/2024, prin care se cere a se interpreta dacă dispoziţiile art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 obligă angajatorul la emiterea voucherelor de vacanţă chiar şi în lipsa prevederii în buget a sumelor cu acest titlu
126. Sesizările au în vedere perioadele 2019-2020 şi 2021-2022, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 fiind modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1058 din 13 decembrie 2018.
127. Până la data adoptării şi intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018 (13 decembrie 2018), dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 prevedeau că instituţiile şi autorităţile publice acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie, o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.
128. Prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, anterior modificării, au făcut obiectul sesizării din Dosarul nr. 4.153/1/2016, pronunţându-se Decizia nr. 39 din 29 mai 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că "dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanţă este condiţionat de alocările bugetare prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituţiilor publice".
129. Modificarea prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, a determinat unele instanţe să considere că obligaţia impusă angajatorului, instituţie publică, de a acorda voucherele de vacanţă a devenit imperativă, întrucât a fost înlăturată condiţionarea bugetară, iar lipsa disponibilităţilor financiare nu poate fi suportată de către salariaţi, în timp ce alte instanţe au apreciat că sunt neîntemeiate cererile de acordare a voucherelor de vacanţă, în condiţiile în care angajatorul nu a prevăzut sume în buget cu această destinaţie, considerentele Deciziei nr. 39 din 29 mai 2017 rămânând în continuare valabile.
130. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, modificat prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, instituţiile publice acordă anual vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.
131. Dispoziţiile art. 1 alin. (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 au rămas nemodificate, astfel că, în limita resurselor bugetare, angajatorul stabileşte, în condiţiile alin. (2), când acordă voucherele de vacanţă, de comun acord cu organizaţiile sindicale constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz, iar acestea se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
132. Faptul că, în prezent, în conţinutul dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 nu mai există menţiunea "acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie", ci doar "acordă anual vouchere de vacanţă", nu are semnificaţia existenţei unei obligaţii imperative a angajatorului de a acorda vouchere de vacanţă, independent de existenţa resurselor bugetare şi de prevederea în buget a sumelor cu această destinaţie.
133. Această interpretare este determinată de conţinutul dispoziţiilor art. 1 alin. (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, care obligă angajatorul să acorde vouchere de vacanţă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau în bugetele locale ori în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, şi, de asemenea, în limita resurselor bugetare, se stabileşte şi momentul acordării voucherelor de vacanţă.
134. Dacă se compară textul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, anterior modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, cu conţinutul art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ, rămas nemodificat, se observă că acestea sunt identice în sensul că alin. (2) prevedea că se "acordă, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie", iar alin. (3) că "voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat/local/de venituri şi cheltuieli".
135. Aşadar, legiuitorul a dorit să evite repetarea aceleiaşi menţiuni în cele două alineate, şi nu să instituie o obligaţie imperativă în sarcina angajatorului, în lipsa alocărilor bugetare prevăzute cu această destinaţie (vouchere de vacanţă) în bugetul respectiv.
136. Prin urmare, se va răspunde la întrebarea sus-menţionată, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale menţionate, voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din sistemul bugetar.
137. Dezlegarea dată asupra acestei chestiuni conduce la concluzia că dreptul angajatului de a solicita despăgubiri, constând în contravaloarea voucherelor de vacanţă, precum şi în dobânzi legale penalizatoare, poate fi discutat numai în situaţia în care sumele cu acest titlu au fost prevăzute în buget pentru anul fiscal respectiv, iar angajatorul nu a acordat voucherele de vacanţă.
Admite sesizarea Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale formulată în Dosarul nr. 5.495/30/2022 şi, în parte, sesizările Tribunalului Maramureş - Secţia I civilă formulate în dosarele nr. 2.739/100/2023 şi nr. 3.008/100/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din sistemul bugetar.
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă, formulată în Dosarul nr. 1.526/111/2023, în ceea ce priveşte următoarea chestiune de drept:
"Dacă dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, pentru voucherele de vacanţă cuvenite şi neacordate, aferente anului 2020, astfel cum au fost modificate prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018, coroborat cu dispoziţiile art. 100 alin. (7) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că obligaţia de a prevedea sume în buget cu această destinaţie revine angajatorului sau Ministerului Sănătăţii, reclamanţii fiind angajaţi ai unui spital clinic judeţean de urgenţă - UPU."
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă, formulată în Dosarul nr. 3.149/90/2021, cu privire la următoarea chestiune de drept:
"În interpretarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 şi ale Normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 215/2009, cu modificările şi completările ulterioare, refuzul angajatorului de a acorda vouchere de vacanţă, în condiţiile prevederii de sume cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli legal aprobat, dă dreptul angajatului să solicite despăgubiri, constând în contravaloarea acestor vouchere, precum şi în dobânzi legale penalizatoare?"
Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Maramureş - Secţia I civilă, formulate în dosarele nr. 2.739/100/2023 şi nr. 3.008/100/2023, în privinţa următoarelor chestiuni de drept:
"Dacă art. 1 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019 poate fi interpretat în sensul că, în ipoteza în care voucherele de vacanţă nu au fost emise în anul fiscal în care trebuiau emise, angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă sau, din contră, aceste norme se impun a fi interpretate în sensul că ulterior angajatorul poate fi obligat doar la despăgubiri egale cu contravaloarea voucherelor de vacanţă neacordate.
Dacă modificarea art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2019 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 131/2021 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, aprobată cu modificări prin Legea nr. 130/2023, cu modificările ulterioare, poate fi interpretată în sensul că a instituit permisiunea acordării voucherelor de vacanţă şi în anul 2021, având în vedere interdicţia iniţial instituită prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
În cazul în care răspunsul la cea de-a doua întrebare este în sensul că angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă, în această situaţie se pot acorda dobânzi sub forma dobânzii legale penalizatoare, conform art. 1.531 alin. (1) din Codul civil?"
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »