§ 30. - Decizia 2/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 lit. a) şi ale art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi ale art. 26 alin. (3) şi (4) din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011

M.Of. 425

În vigoare
Versiune de la: 30 Mai 2019
18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, constatând neconstituţionalitatea sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei". Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut (paragraful 20) că, din cauza redactării imprecise a acestui text de lege, determinarea infracţiunilor care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat reprezintă o problemă lăsată la aprecierea suverană a structurilor profesionale competente să stabilească asupra cazului de nedemnitate. Curtea a constatat că legea nu stabileşte sfera infracţiunilor care afectează/nu afectează prestigiul profesiei de avocat, constatarea stării de nedemnitate în care se află avocatul şi, implicit, încetarea calităţii sale profesionale realizându-se, de la caz la caz, de către structura profesională competentă. Mai mult, decizia adoptată nu este întemeiată pe criterii obiective, rezonabile şi concrete, ci pe aprecieri subiective, care pot varia de la o structură profesională teritorială la alta. Or, normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate, în caz contrar fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât persoana vizată nu este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea corectă a derulării procedurii disciplinare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014).