§ 50. - Decizia 2/2013 [A] referitoare la recursul în interesul legii formulat de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, cu referire la aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în privinţa proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ

M.Of. 313

În vigoare
Versiune de la: 30 Mai 2013
În situaţia în care legiuitorul ar fi dorit ca dispoziţiile noii legi să se aplice şi cererilor de apel formulate după intrarea sa în vigoare, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru în conţinutul art. XXII din acest act normativ.