§ 9. - Decizia 197/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

M.Of. 856

În vigoare
Versiune de la: 27 August 2024
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că desfăşurarea activităţii de reprezentant al unei întreprinderi familiale nu poate fi asimilată cu desfăşurarea activităţii, ca activitate profesională permanentă, de către un comerciant, având în vedere definiţia prevăzută de art. 2 lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, potrivit căreia întreprindere familială este "întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de membrii unei familii". În această situaţie, îngrădirea drepturilor constituţionale prevăzute de art. 16 alin. (3), art. 37, 40 şi 45 nu se justifică, întrucât nu serveşte protejării niciuneia dintre valorile sau situaţiile reglementate de art. 53 din Constituţie.