§ 31. - Decizia 196/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68^1, art. 143 alin. 1 şi art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală din 1968
M.Of. 492
În vigoare Versiune de la: 2 Iulie 2014
18. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 148 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, text ce reglementează condiţiile şi cazurile în care se dispune măsura arestării, Curtea a constatat că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a omis faptul că arestarea are loc tocmai datorită unor necesităţi de ordin procesual, enumerate limitativ de art. 148, în considerarea precizării conţinute în art. 143 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit căreia măsura reţinerii poate fi luată în cazul când sunt probe sau indicii temeinice că s-a săvârşit o faptă penală. Curtea a constatat că termenul de "indicii temeinice" semnifică, astfel cum s-a arătat, faptul că din datele existente s-ar putea presupune că persoana în cauză a săvârşit cu adevărat fapta. Curtea a subliniat că Legea fundamentală conţine la art. 23 alin. (4) o garanţie procesuală de o deosebită însemnătate, destinată a preveni arestările abuzive, deoarece luarea acestei măsuri este de competenţa instanţei de judecată şi că o garanţie suplimentară este reglementată la alin. (7) al art. 23 din Constituţie, care prevede că încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. Curtea a reţinut că normele constituţionale de la art. 23 alin. (9) şi (10) arată că punerea în libertate a celui arestat este obligatorie, dacă motivele măsurii arestării au dispărut, persoanei arestate rezervându-i-se, pe de altă parte, chiar dreptul de a cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Curtea a conchis că acest ansamblu de garanţii procesuale, expres reglementate în Constituţie, este de natură să asigure protejarea oricărei persoane faţă de orice arestare efectuată cu încălcarea legii.