§ 22. - Decizia 194/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite

M.Of. 790

În vigoare
Versiune de la: 14 Septembrie 2018
16. Curtea, cu privire la cererea prin care se solicită amânarea pronunţării în vederea formulării şi depunerii de concluzii scrise, reţine că acestea au fost comunicate după închiderea dezbaterilor, situaţie în care are în vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi pe cele ale art. 394 alin. (3) din Codul de procedură civilă potrivit cărora "După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă".