§ 25. - Decizia 191/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (3) teza a doua, ale art. 124 alin. (3) teza a doua şi ale art. 125 alin. (3) fraza întâi teza a doua din Codul penal

M.Of. 692

În vigoare
Versiune de la: 3 August 2020
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată - în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 123 alin. (3) teza a doua din Codul penal - că instanţa de judecată, autoare a excepţiei, nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită completarea dispoziţiilor de lege criticate, în sensul ca acestea să prevadă că, în cazul în care un minor faţă de care s-a luat o măsură educativă neprivativă de libertate pe durata maximă prevăzută de lege este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa poate menţine măsura educativă neprivativă de libertate luată iniţial. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului (Decizia nr. 609 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 9 noiembrie 2017, paragraful 15, Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, paragraful 13, şi Decizia nr. 479 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2019, paragraful 15). Prin urmare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (3) teza a doua din Codul penal este inadmisibilă.