§ 68. - Decizia 19/2018 [A] privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat

M.Of. 1055

În vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 2018
34. De asemenea, referitor la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 60/1991, care stabilesc răspunderea contravenţională pentru fapte prin care sunt încălcate prevederile legale privind organizarea adunărilor publice, Curtea Constituţională a reţinut, în Decizia nr. 1.093 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 3 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 1.351 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 7 decembrie 2010, că organizarea şi desfăşurarea de adunări publice constituie contravenţie numai dacă sunt nedeclarate, neînregistrate sau interzise.