§ 56. - Decizia 19/2018 [A] privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat

M.Of. 1055

În vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 2018
23. Prevederile art. 53 din Constituţia României, în acord cu cele ale art. 11 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 21 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice, conţin dispoziţii potrivit cărora exerciţiul libertăţii întrunirilor, deşi garantat, poate comporta anumite restrângeri, acestea fiind reglementate prin lege. În acest sens a fost invocată jurisprudenţă Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.