§ 100. - Decizia 19/2018 [A] privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat

M.Of. 1055

În vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 2018
57. De asemenea, în cuprinsul Legii nr. 60/1991 este reglementată procedura pentru declararea prealabilă a adunărilor publice, sunt indicate organele administraţiei publice locale competente să avizeze cererile de organizare a adunărilor publice, criteriile care trebuie avute în vedere în soluţionarea acestor cereri şi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva deciziilor de interzicere a unor adunări publice (art. 6-11).