§ 19. - Decizia 19/2008 [A] referitoare la examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu stabilirea termenului în vederea audierii persoanei solicitate, arestată conform art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006

M.Of. 861

În vigoare
Versiune de la: 20 Decembrie 2008
Mai este de observat că procedura arestării mai presupune informarea persoanei solicitate, aflată în stare de reţinere, cu privire la existenţa unui mandat european de arestare împotriva sa, la conţinutul acestuia, posibilitatea de a consimţi la predare, precum şi asupra drepturilor procesuale ale acestei persoane.