§ 26. - Decizia 185/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 45^1 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

M.Of. 950

În vigoare
Versiune de la: 14 Octombrie 2025
18. Prima etapă a procedurii contestării acestei rezoluţii de clasare constă în formularea unei plângeri adresate inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare, plângere ce urmează să fie soluţionată în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară [art. 451 alin. (1)]. Împotriva rezoluţiei inspectorului-şef prin care plângerea a fost respinsă şi a rezoluţiei de clasare, autorul sesizării poate formula contestaţie la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, instanţa judecătorească soluţionând cauza de urgenţă şi cu precădere [art. 451 alin. (3)] prin pronunţarea unei hotărâri ce poate fi atacată cu recurs în condiţiile art. 451 alin. (6), textul de lege criticat în prezenta cauză.