§ 29. - Decizia 184/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. a) şi ale art. 2 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite

M.Of. 542

În vigoare
Versiune de la: 25 Mai 2021
17. Prin Decizia nr. 942 din 13 noiembrie 2012, precitată, Curtea a precizat că legiuitorul a acordat posibilitatea persoanei căreia i-au fost confiscate bunurile, alta decât contravenientul, de a contesta actul prin care a fost aplicată această măsură şi de a demonstra, beneficiind de toate garanţiile care caracterizează un proces echitabil, eventuala nelegalitate a acestei măsuri. Astfel, potrivit art. 24 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, agentul constatator are obligaţia să stabilească proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă. De asemenea, potrivit art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate, iar, potrivit art. 31 alin. (2), partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.