§ 37. - Decizia 184/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 lit. i) şi j), art. 64 alin. (2), art. 87 alin. (2) şi art. 101 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei

M.Of. 458

În vigoare
Versiune de la: 23 Iunie 2014
21. Partea indivizibilă constituie acea parte a patrimoniului societăţii cooperative, acumulat de aceasta în decursul activităţii, mai puţin partea divizibilă, care nu poate face obiectul distribuirii sau dobândirii între membrii cooperatori. Drepturile membrilor cooperatori nu se întind asupra acestei părţi a patrimoniului care reprezintă o acumulare din trecut, ce aparţine societăţii cooperative şi este destinată dezvoltării viitoare a organizaţiei. Aşa fiind, la retragerea din societate, membrul cooperator nu poate primi valoarea de piaţă a părţilor sociale, deoarece valoarea activului net şi, pe cale de consecinţă, a părţilor sociale este dată de partea indivizibilă a patrimoniului societăţii cooperatiste care, de cele mai multe ori, vine din trecut, fiind o plus valoare determinată de cei care, de-a lungul vremii, au adus aport în societatea cooperatistă.