§ 12. - Decizia 184/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 lit. i) şi j), art. 64 alin. (2), art. 87 alin. (2) şi art. 101 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei

M.Of. 458

În vigoare
Versiune de la: 23 Iunie 2014
7. Tribunalul specializat Mureş consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 lit. i) şi j), art. 64 alin. (2), art. 87 alin. (2) şi art. 101 din Legea nr. 1/2005 este întemeiată. Instanţa apreciază că stabilirea contravalorii părţilor sociale la care sunt îndreptăţiţi autorii excepţiei de neconstituţionalitate în urma retragerii trebuie să se raporteze la valoarea reală a activului net al cooperativei, şi nu la valoarea nominală a părţilor sociale. Din examinarea dispoziţiilor de drept comun care reglementează regimul juridic al proprietăţii private, instanţa reţine că nu poate identifica un temei legal pentru limitarea prerogativelor dreptului de dispoziţie, respectiv a dreptului de a împărţi partea indiviză din patrimoniul cooperativei în caz de retragere a membrilor sau în situaţia lichidării. Aşa fiind, apreciază că nu există nicio justificare pentru ca partea divizibilă a patrimoniului cooperativei să cuprindă numai valoarea părţilor sociale emise în schimbul aportului membrilor cooperatori, fără sporul de valoare dobândit în urma activităţilor desfăşurate, acumulat prin munca cooperatorilor.