§ 55. - Decizia 183/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3, ale art. 7 şi ale art. 31-33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate

M.Of. 868

În vigoare
Versiune de la: 2 Septembrie 2022
26. Or, există situaţii în care publicitatea anumitor informaţii poate produce consecinţe negative asupra intereselor statului, a instituţiilor sau a autorităţilor acestuia sau chiar a persoanelor juridice de drept privat, astfel că se impune păstrarea acestora într-un regim clasificat, accesul la conţinutul unor asemenea informaţii fiind permis, în condiţiile legii, doar unei categorii restrânse de persoane şi numai în măsura necesităţii de a cunoaşte, iar potrivit Legii nr. 182/2002, accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi cu respectarea procedurilor prevăzute de lege.