§ 53. - Decizia 183/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3, ale art. 7 şi ale art. 31-33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate

M.Of. 868

În vigoare
Versiune de la: 2 Septembrie 2022
24. Totodată, Curtea a învederat că este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, să conţină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de părţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specifică de obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi lege. Însăşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi, inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil - pentru raţiuni legate de apărarea securităţii naţionale. Reglementarea mai strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a accesului la aceste informaţii, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale (Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008 şi Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, precitate).