§ 52. - Decizia 183/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3, ale art. 7 şi ale art. 31-33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
M.Of. 868
În vigoare Versiune de la: 2 Septembrie 2022
23. De altfel, Curtea a constatat că soluţia contrară celei prevăzute de textul criticat, constând în accesul la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat şi, respectiv, secret de serviciu al avocaţilor, în condiţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, ar determina crearea unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, respectiv a unei categorii profesionale care ar avea acces la astfel de informaţii în mod excedentar, peste nevoile ce rezultă din fiecare cauză penală în care avocaţii desfăşoară activităţi de asistenţă şi reprezentare (Decizia nr. 287 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 26 iunie 2020). Un raţionament juridic similar a fost realizat de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, precitată, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că, din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi angajaţii unei instituţii trebuie să obţină certificate de securitate şi că, în caz contrar, există riscul afectării sistemului naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specifică actului de justiţie, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, Curtea a reţinut că restricţiile de acces la informaţiile clasificate analizate constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de onestitate sau profesionalism al persoanei care gestionează informaţii clasificate este pusă la îndoială.