§ 45. - Decizia 183/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3, ale art. 7 şi ale art. 31-33 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate

M.Of. 868

În vigoare
Versiune de la: 2 Septembrie 2022
16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate art. 1 - Statul român, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art. 29 - Libertatea conştiinţei, art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 31 - Dreptul la informaţie şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Având în vedere motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reţine şi dispoziţiile constituţionale ale art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii (în componenta privind neîngrădirea dreptului la muncă şi cu privire la alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă) şi ale art. 126 alin. (6) - Instanţele judecătoreşti (în componenta privind garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, cu excepţiile prevăzute de Constituţie). De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, ale art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.