§ 12. - Decizia 183/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 alin. (3) din Codul penal
M.Of. 486
În vigoare Versiune de la: 13 Iunie 2018
7. Se arată că, în contextul dispoziţiilor legale criticate, procedurile, dispozitivele, programele specializate, nu sunt definite nici în mod expres, nici în mod indirect, fiind dificil de înţeles în ce măsuri de securitate informatică se încadrează acestea şi ce sancţiuni sunt suficiente pentru încălcarea lor. Nicăieri nu este definit ce anume este un cont, ce este o procedură, ce este un dispozitiv sau un program specializat. Destinatarul normei nu are cum să cunoască faptul că o simplă accesare a unei parole sau a unui cont, poate să ducă la sancţiunea normei de incriminare. Face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 553 din 16 iulie 2015, în care s-a stabilit că judecata individuală trebuie să primeze în orice fel de procedură în faţa instanţei, iar textele de lege trebuie să fie îndeajuns de clare încât să poată sancţiona, iar inculpaţii, persoanele sau cetăţenii, să fie în cunoştinţă de cauză. Mai mult, prin Hotărârea din 25 martie 1983, pronunţată în Cauza Silver şi alţii împotriva Regatului Unit, se arată că gradul de previzibilitate trebuie apreciat potrivit experienţei juridice ordinare, fapt foarte relevant în atribuirea infracţiunilor informatice. Or, în acest moment, caracterul şi gradul de siguranţă prevăzut de hotărârea precitată nu sunt asigurate de prevederile art. 360 alin. (3) din Codul penal.