§ 24. - Decizia 180/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ale art. 17 alin. (4) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002

M.Of. 796

În vigoare
Versiune de la: 12 August 2024
20. Guvernul, în Dosarul nr. 2.071D/2020, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Reţine că argumentele invocate implică aspecte de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate în ceea ce priveşte regimul sancţionator al deciziei emise de ASF, nefiind evidenţiate, în concret, elemente de natură să implice neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate. Or, conform art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului şi se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. Curtea Constituţională nu are atribuţii în legătură cu interpretarea şi aplicarea în concret a dispoziţiilor din actele normative cu care este sesizată, competenţa în acest caz revenind instanţelor judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie.