§ 19. - Decizia 180/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ale art. 17 alin. (4) din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002

M.Of. 796

În vigoare
Versiune de la: 12 August 2024
15. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, se arată că dreptul la un proces echitabil nu are o dimensiune unică, ci reflectă un drept complex, care presupune o serie de exigenţe, pe care legiuitorul intern, dar şi cei care sunt chemaţi să aplice legea, inclusiv destinatarii acesteia, trebuie să le respecte. Practic, din principiul dreptului la un proces echitabil se poate extrage necesitatea ca regulile de procedură să fie clare, astfel încât justiţiabilii să poată avea reprezentarea drepturilor lor procesuale, precum şi a efectelor introducerii unei acţiuni în justiţie. Orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerinţe calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune ca acesta să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 sau Decizia nr. 494 din 10 mai 2012).