§ 27. - Decizia 177/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
M.Of. 669
În vigoare
Versiune de la: 28 Iulie 2020
18. Prin decizia precitată, referitor la pretinsa încălcare a principiului privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, Curtea a reţinut că din examinarea dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, coroborate cu cele ale art. 139 alin. (1) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii în materie fiscală, rezultă că stabilirea impozitelor şi a taxelor datorate bugetului de stat intră în competenţa exclusivă a legiuitorului (a se vedea Decizia nr. 607 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 23 iulie 2012), acesta având libertatea de a edicta anumite norme prin care să instituie ordinea stingerii obligaţiilor fiscale. De altfel, asemenea norme legale cu privire la instituirea unor reguli referitoare la plata cu prioritate a unor datorii ajunse la scadenţă se regăsesc şi în Codul civil, spre exemplu la art. 1.507-1.509 (imputaţia plăţii).