§ 72. - Decizia 175/2014 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară

M.Of. 361

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2014
Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă. În acest sens a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998. Referitor la exigenţele constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (4) din Constituţie privind existenţa unei situaţii extraordinare, care să justifice urgenţa adoptării unei ordonanţe de urgenţă, în jurisprudenţa sa în materie, Curtea a statuat că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public.