§ 28. - Decizia 172/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic

M.Of. 660

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2021
12. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prevederile art. 109 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic au fost modificate şi completate prin art. I pct. 38-40 din Legea nr. 197/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8 septembrie 2020. Cum însă prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a statuat că sintagma "în vigoare", din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic în forma acestora mai sus enunţată, anterioară celei rezultate în urma operaţiunilor legislative anterior menţionate.