§ 50. - Decizia 170/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 911 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006

M.Of. 264

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2007
În legătură cu susţinerile referitoare la deosebirile de reglementare dintre Legea nr. 188/1999 şi Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003, pe care se întemeiază în principal criticile privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. Constituţionalitatea unei dispoziţii de lege nu poate fi examinată prin raportare la o altă dispoziţie legală, ci, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta efectuează controlul de constituţionalitate numai prin raportare la prevederile şi principiile Constituţiei. De altfel, Curtea constată că nici în sine art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 911 din Legea nr. 188/1999 şi art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 nu cuprind prevederi contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală prevede că statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 188/1999. Mai mult, art. 93 din Legea nr. 188/1999 prevede expres că dispoziţiile acesteia "[..] se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice". Or, aşa cum s-a arătat, legislaţia specifică funcţiei publice cuprinde reglementări diferite faţă de dreptul comun, care este legislaţia muncii. De altfel, şi Codul muncii la care autorul excepţiei face trimitere stabileşte prin art. 295 alin. (2) că acesta se aplică "[...] cu titlu de drept comun [... ] în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".