§ 12. - Decizia 170/2007 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 911 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006

M.Of. 264

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2007
Prin încheierile din 8 noiembrie 2006 şi 5 decembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 5.045/59/2006, nr. 5.046/59/2006, nr. 5.286/59/2006, nr. 6.086/59/2006, nr. 6.092/59/2006, nr. 6.093/59/2006 şi nr. 6.256/59/2006, precum şi prin încheierea din 13 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 4.595/30/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă - Complet specializat litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68, art. 73 alin. (2), art. 87 alin. (7), art. 89 alin. (1) şi art. 911 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi ale art. 31 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariate şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006. Excepţiile au fost ridicate de Anculia Virginica, Pavel-Valentin Morariu, Serafim Hadrian Mitar, Marius Ruian, Adina Morariu, Liliana Deaconu, Meda Bredean, Elisabeta Claudia Pintilie şi Milena Brânca Todorov în cauze având ca obiect modificarea încadrării în funcţia de consilier juridic.