§ 37. - Decizia 169/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t), art. 14 alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

M.Of. 271

În vigoare
Versiune de la: 24 Aprilie 2012
Curtea mai observă că dispoziţiile în cauză, aplicându-se contractelor în curs de derulare, nu încalcă prevederile art. 44 din Constituţie. Astfel, nu este afectat patrimoniul creditorilor, întrucât nu este diminuat principalul obligaţiei de plată, ci modalitatea în care sunt stabilite pe viitor dobânzile şi alte costuri pe care le implică un contract de credit. Prestaţiile viitoare sub forma dobânzilor nu intră în sfera de protecţie a dreptului de proprietate, acesta protejând doar acele creanţe - în cazul de faţă sub forma sumei împrumutate, dobânzilor sau comisioanelor - care sunt certe, lichide şi exigibile.