§ 25. - Decizia 169/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t), art. 14 alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

M.Of. 271

În vigoare
Versiune de la: 24 Aprilie 2012
În acest sens, Curtea observă că Guvernul, la data de 7 iunie 2010, şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi asupra proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Acest pachet de măsuri, afectând nivelul veniturilor populaţiei, cu consecinţe directe asupra nivelului de trai al acesteia, a fost însoţit şi de alte acte normative, precum ordonanţa de urgenţă criticată, adoptate în scopul limitării efectelor măsurilor de austeritate asupra populaţiei. În acest sens, în nota de fundamentare se face referire în mod expres la "criza economico-financiară cu impact asupra veniturilor per familie", ceea ce indică faptul că ordonanţa de urgenţă criticată se constituie într-o veritabilă măsură de protecţie a populaţiei, respectiv a consumatorilor care intră în sfera sa de incidenţă. Adoptarea tardivă a acesteia ar fi lipsit persoanele afectate de un instrument de natură să protejeze veniturile per familie ale populaţiei.