§ 11. - Decizia 169/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t), art. 14 alin. (2), art. 36, art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) şi (3), art. 91, art. 92 şi art. 95 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

M.Of. 271

În vigoare
Versiune de la: 24 Aprilie 2012
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 sunt neconstituţionale, deoarece se aplică şi contractelor garantate cu ipotecă, precum şi contractelor de credit în derulare, impunând eliminarea unor costuri din contracte de credit în derulare. Astfel, consideră că dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 13 alin. (2), art. 14 alin. (1) lit. t) şi alin. (2), art. 91, art. 92 şi art. 95 din această ordonanţă de urgenţă contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi art. 115 alin. (4), întrucât noua lege nu poate desfiinţa modalitatea în care legea anterioară a reglementat contractele de credit, această modalitate fiind supusă regulii tempus regit actum. Dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 înfrâng prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 115 alin. (4) şi art. 135 alin. (2) lit. a), în măsura în care limitează comisioanele ce pot fi percepute de către instituţiile de credit şi în măsura în care, coroborate cu dispoziţiile art. 95 din ordonanţa de urgenţă, impun instituţiilor de credit să elimine din toate contractele de credit aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă a tuturor acelor comisioane care nu se regăsesc ca denumire în enumerarea limitativă prevăzută de art. 36, cu diminuarea corespunzătoare a veniturilor instituţiilor de credit aferente acestor comisioane. În fine, dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 sunt neconstituţionale în raport cu prevederile constituţionale ale art. 21 şi art. 126 alin. (6), în măsura în care impun instituţiilor de credit să restituie împrumutaţilor sumele încasate fără temei legal şi, respectiv, să repare deficienţele constatate prin proces-verbal.