§ 24. - Decizia 167/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

M.Of. 670

În vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 2025
18. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale dezvoltate în dinamica controlului de constituţionalitate, acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce ţin de modalitatea de stabilire a taxelor judiciare de timbru în materia achiziţiilor publice.