§ 11. - Decizia 167/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, ale art. 10 alin. (1), ale art. 11 alin. (4^5)-(4^8), ale art. 102 alin. (1) pct. 39, ale art. 108 alin. (1) lit. c) pct. 3 teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 112 alin. (2) şi (3) prin raportare la alin. (1) lit. a) din acelaşi articol al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 241/2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

M.Of. 1109

În vigoare
Versiune de la: 6 Noiembrie 2024
7. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, se arată că aspectul precizării în procesul-verbal a ocupaţiei şi locului de muncă al contravenientului este interpretat în multiple sensuri: unele instanţe ignoră acest aspect, altele îl consideră criteriu de individualizare a sancţiunii contravenţionale, iar în alte cazuri acesta poate fi folosit împotriva contravenientului. Aceste interpretări multiple sunt expresia unei lipse de previzibilitate a normei, ce determină neconstituţionalitatea textului de lege criticat.