§ 24. - Decizia 1666/2009 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată
M.Of. 129
În vigoare Versiune de la: 25 Februarie 2010
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 155 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, Curtea Constituţională a constatat că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale care garantează dreptul de moştenire, prin limitarea suprafeţelor de teren care formează obiectul dreptului sau prin prevederea unor termene în care să fie formulate cererile, întrucât calitatea de moştenitor nu poate fi recunoscută decât ca urmare a aplicării legii şi numai în limitele stabilite de aceasta. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 8 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi prin Decizia nr. 127 din 23 octombrie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 36 din 25 februarie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 11 martie 1997, statuând că aceste dispoziţii sunt constituţionale. Cu acel prilej, referitor la invocarea art. 42 din Constituţie privind garantarea dreptului la moştenire Curtea a reţinut, în esenţă, că "dreptul la moştenire asupra terenurilor la care se referă art. 8 din lege nu are obiect până la reconstituirea, prin aplicarea legii, în persoana fostului titular, a dreptului de proprietate asupra terenurilor respective şi care urmează a fi dobândite de succesorii acestuia". Totodată, Curtea a reţinut că "Legea nr. 18/1991, prin art. 8 şi prin alte texte, nu numai că nu este potrivnică dreptului de moştenire garantat de Constituţie, ci, dimpotrivă, creează condiţiile necesare pentru ca el să poată fi exercitat, prin aceea că restabileşte pentru viitor dreptul de proprietate în patrimoniul succesoral ce urmează a fi dobândit de moştenitori, iar normele prin care legea face efectivă exercitarea dreptului de succesiune sunt, toate, în favoarea moştenitorilor". Aceste considerente cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 8 din Legea nr. 18/1991 îşi menţin valabilitatea, întrucât, astfel cum s-a arătat, acest text a rămas în aceeaşi redactare şi după republicarea Legii nr. 18/1991.