§ 23. - Decizia 1649/2009 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145^1 alin. 2 din Codul de procedură penală
M.Of. 48
În vigoare Versiune de la: 21 Ianuarie 2010
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că motivarea autorului acesteia vizează, în realitate, o problemă de interpretare a legii, respectiv a modului în care instanţele de judecată interpretează şi aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 145 din Codul de procedură penală, în cazul "obligării de a nu părăsi ţara", solicitând, în cadrul unor critici care pun în discuţie claritatea reglementării, să se constate că este neconstituţională interpretarea dată de instanţe atunci când nu stabilesc durata acestei măsuri. Or, atât aspectele privind interpretarea şi aplicarea legii, cât şi cele privind eventuala omisiune de reglementare, în sensul că norma criticată nu prevede, în faza judecăţii, o durată maximă a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă "numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Interpretarea şi aplicarea legii în cauzele deduse judecăţii intră în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a celorlalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, prin intermediul cărora, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, se realizează justiţia, iar competenţa de legiferare revine Parlamentului, care, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, este "unica autoritate legiuitoare a ţării".