§ 25. - Decizia 162/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă

M.Of. 614

În vigoare
Versiune de la: 22 Iunie 2021
17. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, în Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că divergenţele profunde de jurisprudenţă care persistă în timp şi care privesc un domeniu ce prezintă un mare interes social sunt de natură să genereze o incertitudine permanentă şi să facă să scadă încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept (în acest sens, a se vedea şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de pildă Decizia nr. 296 din 1 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 12 iulie 2011, Decizia nr. 1.193 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012, Decizia nr. 1.064 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 1 februarie 2013, sau Decizia nr. 54 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 24 aprilie 2014).