§ 55. - Decizia 161/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (12), ale art. 14 alin. (5) şi ale art. 15 alin. (1) teza finală şi alin. (3) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

M.Of. 677

În vigoare
Versiune de la: 6 Iulie 2022
45. În fine, observându-se importanţa asigurării înscrierii în cartea funciară a unor informaţii exacte şi complete cu privire la imobile, dar în acelaşi timp şi complexitatea lucrărilor de înregistrare sistematică şi numărul mare de imobile care sunt înscrise în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, a fost adoptată Legea nr. 185/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, care permite modificarea, din oficiu sau la cerere, a înscrierilor din cărţile funciare deschise ca urmare a finalizării lucrărilor de înregistrare sistematică, fără plata unui tarif, până la data primei înscrieri subsecvente.