§ 7. - Decizia 158/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi ale art. 14 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
M.Of. 811
În vigoare Versiune de la: 1 Septembrie 2025
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate, prin care se permite organelor de control fiscal să facă verificarea realităţii unor operaţiuni juridice în timpul controlului fiscal şi să opteze, dacă este cazul, pentru sesizarea organelor de urmărire penală doar la finalizarea controlului, sunt neconstituţionale întrucât încalcă: (i) principiul separaţiei puterilor în stat, ca urmare a faptului că un organ al administraţiei publice stabileşte cu titlu de adevăr juridic asupra unei situaţii care atrage incidenţa legii penale [în context fiind indicate prevederile cuprinse în Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale - art. 9 alin. (1) lit. c) cu privire la evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în Codul de procedură penală - art. 3 alin. (1) şi (7) referitor la funcţiile judiciare în procesul penal şi art. 61 alin. (1) lit. a) cu privire la obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a întocmi un proces-verbal despre împrejurările constatate, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni] şi, în consecinţă, trebuie să facă obiectul controlului judecătoresc; (ii) prezumţia de nevinovăţie, deoarece constatarea unui raport juridic ca fictiv, apt să creeze o creanţă fiscală, reprezintă o faptă de evaziune fiscală, existenţa acesteia neputând fi constatată printr-un act administrativ; (iii) dreptul la un proces echitabil, întrucât demararea unei proceduri administrative de recuperare a creanţelor stabilite suplimentar prin decizia de impunere în urma constatării naturii fictive a unor operaţiuni comerciale constituie o ingerinţă a dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care contribuabilul este nevoit să îşi probeze nevinovăţia într-un proces civil în situaţia în care acuzaţia este de natură penală; (iv) dreptul de proprietate privată, ca urmare a rezultatului ingineriei juridice şi a practicii organelor fiscale în sensul antereferit. Or, prin modalitatea în care se interpretează normele criticate din Codul fiscal şi din Codul de procedură fiscală, se ajunge la o extindere a competenţelor funcţionale şi materiale ale organelor de control fiscal, context în care activitatea acestora interferează cu cea a organelor de cercetare penală şi chiar cu cea a instanţelor judecătoreşti. Având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015, în ceea ce priveşte obligaţiile contribuabililor şi ale organelor de inspecţie fiscală, coroborate cu cele referitoare la combaterea evaziunii fiscale şi cele privind procedura penală, mai sus menţionate, inspectorul fiscal, într-o misiune de control, are obligaţia de a sesiza de îndată organele de urmărire penală dacă în timpul operaţiunii de control identifică elemente de natură să creeze suspiciunea existenţei unei infracţiuni, iar nu la sfârşitul acestuia, pentru a exista posibilitatea contribuabilului de a se apăra cu privire la pretinsul caracter fictiv al operaţiunilor respective într-un cadru procesual adecvat, anterior emiterii deciziei de impunere, iar nu ulterior, context în care deja are loc încălcarea unor drepturi constituţionale.