§ 89. - Decizia 157/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. d) şi e), ale art. 4, ale art. 6 alin. (1) şi (2), ale art. 7 alin. (1) şi (2) şi ale art. 8 din lege

M.Of. 458

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2025
70. În continuare, Curtea constată că, în considerarea rolului constituţional şi a atribuţiilor pe care le exercită Preşedintele României, art. 4 din legea criticată prevede că "iniţierea misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român se aprobă de către Preşedintele României la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării", având în vedere şi faptul că o consecinţă importantă a adaptării funcţiilor armatei, cu ocazia revizuirii Constituţiei în anul 2003, a avut în vedere reevaluarea atribuţiilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care, potrivit art. 119 din Legea fundamentală, "organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii".