§ 30. - Decizia 157/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. d) şi e), ale art. 4, ale art. 6 alin. (1) şi (2), ale art. 7 alin. (1) şi (2) şi ale art. 8 din lege

M.Of. 458

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2025
29. Totodată, consideră că susţinerea autorilor sesizării cu referire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 118 alin. (1) şi (4) din Constituţie este neîntemeiată. Apreciază că argumentele care, în opinia autorilor, ar susţine aşa-zisa neconformitate a legii criticate cu dispoziţiile art. 118 alin. (1) şi (4) din Constituţie nu sunt concludente, parcurgerea în ansamblu a cadrului normativ criticat şi înţelegerea completă a noţiunilor utilizate înlăturând riscul referitor la faptul că "armata nu va mai fi subordonată voinţei poporului român, ci voinţei altor popoare". Prin legea dedusă controlului de constituţionalitate sunt dispuse măsuri privind executarea şi conducerea misiunilor şi operaţiilor militare pe timp de pace pe teritoriul statului român, care se realizează în conformitate cu documentele de planificare şi conducere aprobate de autorităţile competente, prevăzute de Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994, cu modificările ulterioare. Apreciază că dispoziţiile legii criticate nu pot fi interpretate în sensul atingerii, limitării sau suspendării drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale pe durata desfăşurării pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român. De asemenea, susţine că la edictarea normelor legale care dispun cu privire la desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, indiferent de evoluţia lor (iniţiere, conducere şi executare), este avută în vedere configurarea competenţelor autorităţilor cu rol în domeniul de referinţă, prin instituirea regulilor necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă a noului cadru normativ. Prin urmare, apreciază că afirmaţiile autorilor referitoare la organizarea de activităţi militare "în afara unei autorităţi statale" şi la "subminarea capacităţii de apărare a statului român şi aservirea militară străină" sunt în dezacord profund cu alegerea soluţiilor judicioase şi durabile pe care a fost fundamentată legea criticată.