§ 28. - Decizia 157/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. d) şi e), ale art. 4, ale art. 6 alin. (1) şi (2), ale art. 7 alin. (1) şi (2) şi ale art. 8 din lege

M.Of. 458

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2025
27. Apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate formulată cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 55 alin. (1) şi (2), ale art. 80 şi ale art. 93 din Constituţie. Reţine că actul normativ supus controlului de constituţionalitate nu îngrădeşte în niciun fel apărarea ţării şi îndeplinirea îndatoririlor militare ale cetăţenilor români. Dimpotrivă, art. 2 din actul normativ criticat prevede că desfăşurarea misiunilor şi operaţiilor militare se realizează în cazul iminenţei sau existenţei unor acţiuni, fapte ori stări de fapt, capacităţi, strategii, intenţii sau planuri ce pot afecta valorile, interesele şi obiectivele naţionale de securitate şi/ori sunt de natură să pună în pericol direct sau indirect securitatea naţională, prin afectarea caracterului naţional, a suveranităţii, independenţei, unităţii şi integrităţii teritoriale, a funcţionării normale a instituţiilor statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, a vieţii şi integrităţii fizice a cetăţenilor.