§ 101. - Decizia 157/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. d) şi e), ale art. 4, ale art. 6 alin. (1) şi (2), ale art. 7 alin. (1) şi (2) şi ale art. 8 din lege

M.Of. 458

În vigoare
Versiune de la: 16 Mai 2025
82. În ceea ce priveşte critica formulată cu privire la dispoziţiile art. 8 din legea criticată, potrivit căreia fondurile necesare participării forţelor Armatei României la misiuni şi operaţii militare pe teritoriul statului român ar trebui să provină din bugetul alocat pentru apărare al Alianţei Nord-Atlantice, iar nu de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, Curtea constată că modul în care statul asigură resursele necesare realizării politicii de securitate şi apărare comună constituie un aspect de oportunitate a reglementării legale, ce ţine de marja de apreciere a legiuitorului (a se vedea în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 165 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 28 iunie 2018, paragraful 26, şi Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 116). În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că domeniul bugetar vizează previzionarea şi aprobarea anuală a veniturilor şi a cheltuielilor, în funcţie de cadrul normativ existent şi de priorităţile politicilor/strategiilor publice (Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 5 iunie 2020, paragraful 73), iar bugetul reprezintă un plan financiar al statului, aprobat prin lege, prin care sunt prevăzute veniturile şi cheltuielile publice stabilite în fiecare an, necesare îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor statului, şi este elaborat de Guvern pe baza legilor aflate în fondul activ al legislaţiei, legi care stabilesc atât veniturile, cât şi cheltuielile statului (Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, precitată, paragraful 95, sau Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 22 iulie 2020, paragraful 53).