§ 100. - Decizia 157/2025 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. d) şi e), ale art. 4, ale art. 6 alin. (1) şi (2), ale art. 7 alin. (1) şi (2) şi ale art. 8 din lege
M.Of. 458
În vigoare Versiune de la: 16 Mai 2025
81. Or, raportând aceste repere stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale la susţinerile formulate de autori, Curtea nu poate reţine că transferul de autoritate reglementat de legea criticată, invocat din perspectiva subordonării Statului Major al Apărării comandantului forţelor armate străine care conduce o operaţie militară pe teritoriul statului român, ar determina încălcarea principiului loialităţii constituţionale sub aspectul respectării prevederilor legale şi constituţionale care stabilesc competenţa autorităţilor, colaborarea loială şi respectul reciproc între autorităţile/instituţiile statului. Curtea reaminteşte că transferul de autoritate are în vedere o acţiune de predare/preluare a controlului şi comenzii, la nivel operaţional şi/sau tactic, pe linie de subordonare şi executare a ordinelor comandantului forţei căruia i se subordonează "structura/forţa desemnată" (cu sensul de "unitate", "formaţiune" cuprinsă în forţele terestre, aeriene, navale etc.) din cadrul Armatei României, participante la desfăşurarea, pe timp de pace, a unor misiuni şi operaţii militare pe teritoriul statului român, în condiţiile strict prevăzute de normă, iar nu subordonarea Statului Major al Apărării, astfel cum susţin autorii obiecţiilor de neconstituţionalitate. Curtea reţine că Statul Major al Apărării - structură centrală a Ministerului Apărării Naţionale - rămâne subordonat nemijlocit ministrului apărării naţionale, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 2 noiembrie 2017. Transferul de autoritate este o decizie cu caracter militar a comandamentului Statului Major al Apărării, luată în funcţie de necesităţile tactice şi, prin urmare, reflectă o posibilitate/o opţiune determinată de necesitatea de a realiza eficient operaţiunile de apărare a ţării, iar nu o obligaţie. De altfel, Curtea reţine că, potrivit art. 7 alin. (3) din legea criticată, "(...) şeful Statului Major al Apărării poate dispune încetarea transferului de autoritate asupra forţelor Armatei României participante la misiuni şi operaţii militare pe teritoriul statului român". Cu alte cuvinte, pe timpul transferului de autoritate, şeful Statului Major al Apărării conduce în continuare Statul Major al Apărării şi exercită comanda deplină a structurii de forţe a Armatei României, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 346/2006.