§ 35. - Decizia 157/2020 [R/A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. f) şi ale art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

M.Of. 397

În vigoare
Versiune de la: 15 Mai 2020
31. În consecinţă, prevederile supuse controlului constituţionalităţii nu respectă exigenţele constituţionale care privesc calitatea legii, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii; ambiguitatea redacţională a normelor juridice supuse controlului de constituţionalitate invocate în sesizare sunt evidente, ceea ce determină serioase îndoieli cu privire la efectele pe care acestea le produc (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017). Previzibilitatea cadrului legal (a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004) constituie nu doar premisa legalităţii măsurilor dispuse, ci şi garanţia respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, a căror restrângere poate fi realizată doar prin lege şi numai în limitele impuse de Constituţie. Aşa fiind, preşedintele Camerei Deputaţilor constată că normele juridice criticate încalcă exigenţele art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii.